Ghid de utilizare Nokia 2.2

Skip to main content
Toate dispozitivele
Download

Nokia 2.2

Download

Bluetooth®

Vă puteți conecta în mod wireless la alte dispozitive compatibile, cum ar fi telefoane, computere, căști cu microfon și kituri auto. De asemenea, puteți trimite fotografii către telefoane compatibile sau către computer.

Conectarea la un dispozitiv Bluetooth

Puteți conecta telefonul la numeroase dispozitive Bluetooth utile. De exemplu, cu o pereche de căști cu microfon wireless (vândută separat) puteți vorbi la telefon păstrându-vă mâinile libere - astfel, în timpul unui apel, puteți continua activitatea desfășurată, cum ar fi lucrul la computer. Conectarea unui telefon la un dispozitiv Bluetooth se numește împerechere.

  1. Atingeți Setări > Dispozitive conectate > Preferințe conexiune > Bluetooth.
  2. Comutați Bluetooth la Activat.
  3. Asigurați-vă că celălalt dispozitiv este pornit. Este posibil să fie nevoie să porniți procesul de conectare de pe celălalt dispozitiv. Pentru detalii, consultați ghidul utilizatorului celuilalt dispozitiv.
  4. Pentru a asocia căștile cu microfon cu dispozitivul, atingeți dispozitivul din lista de dispozitive Bluetooth descoperite.
  5. Este posibil să vi se solicite introducerea unei parole. Pentru detalii, consultați ghidul utilizatorului celuilalt dispozitiv.

Deoarece aparatele prevăzute cu tehnologia de comunicații fără fir Bluetooth comunică prin unde radio, nu este necesar ca între acestea să existe vizibilitatea în linie dreaptă. Totuși, dispozitivele Bluetooth trebuie să se afle la o distanță de cel mult 10 metri unele de celelalte, deși conexiunea poate fi supusă unei interferențe din cauza obstacolelor precum pereții sau alte dispozitive electronice.

Dispozitivele împerecheate se pot conecta la telefon când opțiunea Bluetooth este activată. Alte dispozitive vă pot detecta telefonul numai dacă este deschis ecranul cu setările Bluetooth.

Nu vă împerecheați și nu acceptați solicitări de conectare de la dispozitive necunoscute. Acest lucru contribuie la protecția telefonului împotriva conținutului dăunător.

Partajarea conținutului prin Bluetooth

Dacă doriți să partajați fotografii sau alt conținut cu un prieten, trimiteți aceste elemente către telefonul prietenului dvs. prin Bluetooth.

Puteți utiliza mai multe conexiuni Bluetooth odată. De exemplu, puteți trimite elemente către alt telefon chiar și în timpul utilizării unor căști cu microfon Bluetooth.

  1. Atingeți Setări > Dispozitive conectate > Preferințe conexiune > Bluetooth.
  2. Asigurați-vă că funcția Bluetooth este activată pe ambele telefoane și că telefoane sunt vizibile unul pentru celălalt.
  3. Accesați conținutul pe care doriți să îl trimiteți și atingeți share > Bluetooth.
  4. În lista de dispozitive Bluetooth descoperite, atingeți telefonul prietenului dvs.
  5. Dacă pentru celălalt telefon este nevoie de o parolă, introduceți sau acceptați parola și atingeți ASOCIERE.

Parola este utilizată numai când vă conectați pentru prima dată la un dispozitiv.

Eliminarea unei împerecheri

Dacă nu mai aveți dispozitivul cu care ați împerecheat telefonul, puteți elimina împerecherea.

  1. Atingeți Setări > Dispozitive conectate > DISPOZITIVE CONECTATE ANTERIOR.
  2. Atingeți settings din dreptul numelui unui dispozitiv.
  3. Atingeți UITAȚI.
Considerați utile aceste informații?

Linkuri utile

Actualizări de software
  • Actualizarea telefonului
  • Taste și componente
  • Introducerea cartelei SIM și a cardului de memorie
  • Încărcarea telefonului
  • Pornirea și configurarea telefonului
  • Setări Dual SIM
  • Blocarea și deblocarea telefonului
  • Utilizarea ecranului tactil
Internet și conexiuni
  • Activarea Wi-Fi
  • Utilizarea unei conexiuni de date mobile
  • Navigarea pe Web
  • Bluetooth®
  • VPN

Set Location And Language